Реферат: Toma Cerba :: MAJALIS-VRN.RU

oamenii remarcabili contemporani, dar şi activiştii progresişti

din trecut, care au adus ştiinţei şi culturii un mare prinos.

Printre oamenii celebri ai rubricii noastre numele medicului umanist Toma

Corbă ocupă după merit un loc de onoare.

După absolvirea în anul 1893 a facultăţii de

medicină de la Universitatea din Chiev, T. Corbă se întoarce

în oraşul său natal unde îşi începe

activitatea de medic- sanitar. Înţelegînd foarte bine

dependenţa directă a bolilor de medicul cocial, T. Ciorbă a

făcut tot ce a fost cu putinţă pentru a ridica nivelul culturii

sanitare a oraşului, mai ales a cartierlor lui sărace, unde

dîntuiau diferite boli infecţioase şi de copii.

Meritul deosebit al lui T. Ciorbă constă în

sforţările lui insistente, pe care depunia pentru a obţine

deschiderea unui spital de boli infecţioase. Numai energia nesecată

l-a ajutat pe vestitul medic să organizeze un astfel de spital şi

să-l înzestreze conform cerinţilor timpului.

Înfruntînd mereu rezistenţa autorezistenţa

auorităţilor şi a medicilor particulari, în mînile

cărora se afla aproape toate asistenţa medicală, doctorul

Ciorbă obţinea cu mare greu alocări pentru amenajaea spitalului

şi pentru medicamente, din care el le cumpăra pe acestea din

urmă din propriile sale mijloace destul de lumitate.

Doctorul Toma Ciorbă trăia modest, nu lua de la săraci

plată pentru ajutorul medical. Deseori el le dădea pacienţilor

nevoiaşi bani pentru medicamente, îi ajuta cu lemne de foc, astfel

uşurîndu-le întrucîtva existenţa.

Toma Feodosevici pe bună dreptate şi-a cîştigat renumele

de “doctor mărinimos” în sensul deplin al noţiunii, deoarece el

vedea în pacient omul căruia trebuia cu orice preţ să i se

dee ajutor medical, dar nici de cum o sursă de venituri. Însă

nu numai prin acasta şi-a cîştigat el reputaţia. El a fost

şi un strălucit medic-clinician, a cărui experienţă

şi cunoştinţe erau înalt apricieate nu numai de colejii

săi de la spital, dar şi de medicii oraşului Chisinău

şi ai întregului ţinut al Basarabiei. Toma Feodosievici era

bine mai multe ori i s-a propus se lucreze. Însă el n-a vrut

să-şi părăsească oraşul natal.

De-a lungul veţii sale zbucumate doctorul T. Ciorbă a adus o

luptă continuă pentru înlenirea soartei bolnavilor. Şi ce

n-ar fi făut el: trata sau consulta bolnavi, organiza campanii de

vacvinare sau ţinea conferinţe, îşi aducea aportul la

deschiderea unor noi spitale sau pregătea cadre medicale – toate le

îndeplinea cu îndemînare, bucuros de faptul, că face un

lucru necesar şi de folos.

Drumul lui a fost anevoios. El a avut bucurii şi nereuşite,

speranţe şi necazuri, însă întotdeauna visul i-a

fost lsat de viitorul luminos al poporului său.

Şi viitorul acests a devenit realitate numai după realipirea

Basarabiei la Rusia.

Cît nou aduce în viaţa noastră fiecare zi. Cîte

realizări minunate avem noi în toate domeniile economiei

naţionale şi în sfera culturii ! Dar cum s-a schimbat starea

ocrotirii sănătăţii la noi în republică !

Astăzi în Moldova nu există nici o localitate, nici un

colţişor, unde n-ar exista instituţii de tratament şi

profilaxie sau n-am avea lucrători medicali. La noi muncesc cu

însufleţire mulţi medici- savanţi, funcţionează

diferite instituţii de învăţămînt medical,

clinici de prima clasă. Dar au fost alte vremuri odinioară. Îmi

amintesc de anii după război: ruine, epidemii, moştenite de la

regimul moşieresc-romîn; îmi amintesc cu groază de

feţele chinuite, ţin minte bine aceste lucruri, pentu că le-am

văzut cu ocii mei. Pentru că eu am participat personal la lichidare

consecinţelor sanitare ale războiului.

Ăn scurt timp noi am licidat aceste consecinţe şi am

obţinut o mare victorie în domeniul ocrotirii

sănătăţii poporului moldovenes. Şi această

victorie a putut fi obţinută numai mulţumită ajutorului

efcient şi neprecupeţit, pe care ne l-a acordat partidul, guvernul,

toate popoarele sovetice frăţeşti.

În prezent, cînd facem minunatul bilanţ al luptei pentru

acrotirea sănătăţii poporului, trebuie să ne amintim

şi de veterinarii, care nu sînt astăzi cu noi, dar care au

trăit şi au luptat cu jertfire de sine pentru combaterea bolilor

în condişii grele ale realităţii burgheze.Nu putem

sănu ne amintim şi de concetăţianul nostruvestit –doctorul

Toma Ciorbă.

Omul acesta, izolat în lumea burgheză plină de nedreptate

şi violenţă,asuprire naţională şi exploatare,

duce o luptă neobosită cu nenorocirea şi bolile oamenilor

simpli, muncea cu jertfire de sine şi era foarte cinstit.Calitaţile

înalte ale doctorului Ciorbă ne impun un adînc respect

faţă de el şi fac ca numele lui să se bucure deo mare

populartate.

Cartea de faţă, stimate cititor, este un omagiu cuvenit

bărbăţiei şi umanismului acestui om.E un omagiu, meritat

şi de alţi activişti în medicină, care în anii

grei de răspăndire axcesivă a bolilor sociale şi

infecţioasă şi-au păstrat spiritul de încredere

în victoria raţiunii omeneşti şi au dus o luptă

eroică pentru uşurarea suferinţilor omeneşti.

În catre sînt glorificate numele acelor care au păstrat cu

sfinţenie şi a transmis generaţiei umătoare cele mai bune

tradicii ale medicinii naţionale obşiteşti.

Acastă carte este destinată munţii şi inimii tinerilor

medici, viitorilor medici, care păşesc sau vor păşi

în rîndurile luptătorilor pentru fericirea oamenilor muncii.

Ea apelează la conştiinţa noastră să păstreze cu

sfinţinie să păzească cu fermitate prezentul ei şi al

nostru.

La 15 eanuarie 1864 în familia ştabscăpitanuli din regimentul de

infanterie “Lublin” Feodosii Ivanovici Ciorbă, în vîrstă

de treizeci şi doi de ani, s-a născut primul copil.

Feodsii Ivanovici se născut şi el în familia unui militar sadea

– a ober-ofiţerului Ivan Ciorbă, băştinaş din

judiţul Ananev, fosta gubernie Herson,- şi, desigur, porni pe urmele

lui. În războiul ruso-turic din anii 1853-1856 el era deja comandant

iscusit. Petru distinţie în luptă el a fost decorat cu ordinul

“Sf. Stanislav” şi cu cîteva medalii de bronz.

Peste un an după căsătorie, spre marea lui bucurie, Alexandra

Sergheevna Zapolscaia-Unias, acum Ciorbă, î-a ăscut un fecor,

pe care l-au botezat în luna februarie la biserica “Sf. George” din

Chişinău, dîndu-i numele Toma în cinstea naşului

acestuia Toma Tomovic.

Feodosii Ivanovici şi Alexandra Sergeevna au început să

ducă o viaţă fericită. La un an a apărut şi al

doilea feceor Egor, pe urmă Alexandra Sergheevna a născut

încă trei fiice: Zinovia (8 iulie 1866), Anastasia (28 iulie 1867)

şi Tatiana (20 octombrie 1870). Şi în sfîrşit,

în ziua de 6 octombrie a anului 1873 se naşte ultimul feceor – Ion,

viitor matematician şi revoluţionar.

În anul 1868 Feodosii Ivanovici cu familia sa se stabileşte pentru

totdeauna la Chişinău. Ceva mai tîrziu familia a strîns

cu greu o mică sume de bani si a cumpărat o căsuţă

şi un lot de pămînt pe lîngă ea în satul

Grătieşti, în apropierea oraşului Chişinău

şi s-a mutaat acolo. Însă bani totuna nu aveau destui.

Iată de ce atunci cînd a venit timpul ca Toma să se ducă

la şcoală, a apărut întrebarea: de unde de găsit bani

să-l înveţe? I-a scos de la ispas Sidor Rocovski, o rudă

depărtată, asesor la colegiu. El n-avea copii şi a

hotărît să-l ajute pe Toma să fie dat la

învăţătură la liceul №1 de băieţi. Deacea

S. Rocovscii a prezentat direcţiei liceului următorul angajament: “La

cererea mea de la 22 iulie a anului 1875 despre înscrierea nepotului meu

Toma Ciorbă la liceul din Chişinău, am onoarea să anexez

angajamentul meu de a-l asigura cu toate recuzitele şcolare şi de a

plăti regulat taxa pentru dreptul la învăătură. El va

trăi la mine în sectorul I al or. Chişinău, pe straa

Caucazului, în casa doamnei Turjanscaia”.

Un rol deosebit în democratezarea procesului de

învăţămînt la liceu a jucat vestitul activist al

învăţămîntului public Chiril Petrovici Ianovschii,

absolvent al Univerităţii din Chiev, om progresist după

concepţiile sale. Iată ce spunea mai tîrziu unul din

renumiţii medici moldoveni M.B. Sluţchii în amintirile sale

despre studiile făcutela liceu în anii 60: “Scopul lui (despre C.P.

Ianovschii – E.P.): principal era să dezvălue l noi cele mai bune

instincte umane”. Şi mai departe: “Rejimul şcolar pe timpul lui

Ianovschii afost uman la gradul superlativ. Bătea cu varga şi

carcera, silirea elevilor se stee în ginunchi erau excluse”

Deosebit de respendite era printre absolvenţi profesia de medic. Iată

de ce din rîndurile lor au contribuit la prosperarea medicinii noastre,

au jucat un rol deosebit în dezvoltarea ştiinţei şi

ocrotirii sănîtăţii.

Primii elevilor ani tatăl său îl mai ajuta, îl ajuta

şi unchiul Sidor; mai tîrziu nici ajutorul acesta nu-l mai primea.

După absolvirea clasei a treilea Toma era ameninţat să fie

exclus din liceu, fiindcă nu plătise taxa pentru studii. L-a salvat

întîmplarea. A murit renumitul negustor A. Cufli, care lăsase

prin tetament 4000 ruble din veniturile sale pentru a fi

ămpărţite ca bursă la cîţiva elevi săraci.

Prin hotărirea consiliului de tutelă şi a colegului

învăţătorilor aceste burse au fost acordate fraţilor

Gheorghe şi Luca Durdufi, Dumitru Gaponov şi Toma Ciorbă.

Acastă bursă era “colacul de slvare”, cu ajutorul căruia el a

reuşit să termine cu succes liceul şi să-şi continue

studiile la universitate. Elevii menţionaţi mai sus continua să

primească acastă bursă fiind deja studenţi.

Toma învăţa cu stăruinţă, citea mult, era harnic

şi insistent, sincer şi principial. Calităţile acestea au

contribuit la crearea unei atitudini anumite faţă de viaţă

şi de obligaţiile sale. În anul 1877 viaţa

Chişinăului s-a înviorat. Aici au început să

sosească militari din avangarda armatei ruse. Tatăl lui Toma a

hotărît să facă şi el ceva deosebit,

necătînd la vîrstă: a dat cerere să fie trecut din

nou la serviciu în armata activă.

În oraş erau contonate cîteva spitale militare, conduse de

doctorii în medicină I.V.Einhorn, A.N.Radzevici, I.O.Noreico,

S.I.Chenigşaţ. medicul şef al spitalului de gubernie

V.P.Tveordohlebov organiza vizite medicale sistematice în secţii cu

participarea medicilor sosiţi din alte părţi.

Sosirea marilor savanţi şi medici N.I.Pirogov, S.P.Botchin,

N.V.Sclifosofschii, C.C.Raier la Chişinău a devinit un mare eviniment

în viaţa medicală a oraşului.â

Timp de doi ani elevii liceului au urmărit desfăşurarea

evenimentelor din Balcani.

În anul 1885 într-un termen scurt de două

săptămîni T.Ciorbă a susţinut unsprezece examene

şi împreună cu alţi treisprezece colegi de liceu a primit

atestat de maturitate.

Starea meterială a familiei era foarte grea, mai ales că trebuia de

plătit şi taxa pentru studiile fratelui mai mic Ion.Toma ar fi vrut

să înveţe mai departe, însă totul depindea de aceea

dacă i se acorda sau nu bursa din fondul lui A.Ciufli. după multe

şovăeli colegiul pedagogic a hotărît, în

sîrşit, să-i acorde bursa. Problema unde să-şi

facă studiile el o rezolvase din timp. Pe atunci deja funcţiona calea

ferată Chişinău – Odesa, şi el a hotărît

să-şi facă studiile la facultatea de ştiinţe naturale

a Universităţii din Novorosiisk. Însă toamna numele lui

T.Ciorbă figura în listele studenţilor facultăţii de

medicină a Universităţii “Sf. Vladimir” din Chiev.

Alegerea Universităţii din Chiev pentru continuarea studiilor de

către T.Ciorbă era legată, probabil, de o tradiţie veche,

căci pînă atunci în oraşul de pe Nipru veneau

mulţi originari din Moldova, care îşi făceau studiile la

academia Chievo-Braţcaea.

Condiţiile igienice extrem de rele ale oraşălui contribuie la

apariţia epidemiilor. Au fost cazuri, cînd cele trei clase

inferioare aproape jumătoate din numărul de elevi lipseau de la

lecţii săptămîni întregi.

Viaţa lui Toma aici, la universitate, se deosebea cu mult de viaţa

lui de la liceu.

Abea peste cîteva luni T. Ciorbă a început să studieze

în sensul deplin al cuvîntului obiectele de medicină. El

învăţa cu pasiune, mai ales, că avea aşa profesori,

încît orice şcoală medicală l-ar fi invidiat.

Toma căuta să nu lipsească nici de la o lecţie

interesantă, mici de la o conferinţă sau adunare

studenţească.Dar continuarea studiilor a devenit mai grea: starea

materială a lui Toma s-a înrăutăţit de tot.

Trebuie de reamintit că pe atunci numai cinci-şase procente din tot

numărul studenţilor erau asiguraţi cu bursă.

Mijloacele agonisite de Toma în timpul vacanţei de vară în

urma serviciului, pe care îl făcea el în diferite spitale de

zemstvă, erau insuficiente pentru a acoperi cheltuelile de

întreţinere.Deaceea el a fost nevoit să-şi

întrerupă studiile de cîteva ori.Şi totuşi

perseverenţa şi răbdarea, ajutorul prietenilor i-au permis

să-şi termine studiile şi să dee cu succes examenele de

absolvire.Cînd i se îmîna multaşteptata diplomă de

gradul I, el era sigur, că-şi va consacra viaţa combaterii

infecţiilor, că inima şi cunoştinţele sale

aparţineau poporului.

Sa terminat procesul de formare a tînărului Ciorbă. El se

ăntorce ăn oraşul natal Chişinău cu intenţiea

fermă să ănceapă o luptă grea şi de lungă

durată pentru sănătatea oamenilor.

La sfărşitul anului 1893 el a reuşit să obţinăo

anumită sumă de bani, cu care a cumpărat din Varşovia

două etuve model Iung, dintre care una a fost lăsată pentru

nevoile oraşului, iar a doua a fost trimisă în judeţul

Orhei, unde apăruseră cazuri de holeră.

Cu toate greutăţile, doctorul T.Ciorbă a reuşit să

rezolve aceste probleme în doi ani.

În anul 1896 în faţa mulţimii, adunate la marginea dinspre

Buiucani a oraşului, a fost inaugurat spitalul pentru

infecţioşi. Acest spital era construit după proectul şi sub

conducerea doctorului T. Ciorbă. Cinci foişoare separate, situate la

o distanţă anumită unul de altul, morga şi alte

clădiri aucziliare, făcute frumos din piatră şi acoperite

cu ţiglă roşie, dădeau spitalului un aspect

încîntător pe fondul verdeţii.

T. Ciorbă devine medic-şef al spitalului, medic-curant, bacteriolog

prosector, econom, pedagog pentru tinerii lucrători medicali,tată bun

pentru toţi bolnavii. Pe atunci doctorul T. Ciorbă devine deja om

renumit, cunoscut de toţi de la mic şi pînă la

mare.În sfîrşit, a devenit o realitate visul lui despre aceea

că “combaterea eficientă a epidemiilor va fi posibilă numai

atunci cînd va fi unită acţiunea a două organizaţii

diferite –curativă şi sanitară ...”.